Paul Geidel Jr. este persoana care a reusit sa execute cea mai lunga pedeapsa in inchisoare, in istoria SUA. Acesta a fost inchis in 1911, la varsta de doar 17 ani, pentru crima de gradul doi.
Geidel a fost inchis la celebra inchisoare Sing Sing, si putea fi eliberat in 1926, dupa doar 15 ani de sentinta, insa un juriu l-a declarat mental inadecvat pentru a fi eliberat.
Barbatul a stat in inchisoare pana in 1974, cand a fost eliberat conditionat, insa, avand 80 de ani si neavand nicio ruda la care sa se duca, a declarat in fata comisiei ca nu vrea sa fie pus in libertate, asa ca a fost bagat inapoi dupa gratii.
Geidel a ramas in inchisoare inca 6 ani si a parasit facilitatea la 86 de ani, traind inca 7 ani intr-un azil pentru batrani. A plecat dintre noi la 93 de ani.
Cum a obţinut cel mai mare escroc al secolului XX peste 242 de milioane de dolari folosindu-se de „magie neagră”. Nu a petrecut nicio zi în închisoare
De-a lungul anilor, a învârtit pe degete bănci, judecători, femei, şi sute de milioane de dolari. Povestea lui Foutanga Babani Sissoko, unul dintre cei mai mari escroci ai secolului XX, este demnă de scenariul unui film, potrivit BBC.
Povestea sa a început în august, 1995, odată cu vizita lui Sissoko la sediul central al Băncii Islamice din Dubai (DIB). După ce l-a convins pe managerul băncii să îi acorde un credit pentru o maşină, l-a invitat pe acesta să ia prânzul împreună. În timpul întâlnirii, Sissoko i-a spus lui Mohammed Ayoub că are puteri magice, şi că ar putea dubla orice sumă de bani.
Cu toate că magia neagră este considerată blasfemie şi este interzisă în islam, Ayoub nu a rezistat tentaţiei şi la următoarea întâlnire i-a adus lui Sissoko o sumă de bani, pe care acesta, într-adevăr, a dublat-o. Încântat, managerul a căzut în plasă şi a continuat să îi furnizeze escrocului sume uriaşe, provenite, bineînţeles, din fondurile băncii.
Când, într-un final, s-a aflat despre problemele financiare ale băncii, Sissoko era deja departe, în New York, unde, în noiembrie 1995, a pus la cale o nouă escrocherie. Şarmant, având reputaţia de „playboy”, acesta a cucerit o casieriţă a băncii Citibank, cu care s-a căsătorit, cu toate că mai avea şi alte soţii. În urma unei investigaţii a DIB împotriva Citibank, s-a descoperit că peste 151 de milioane de dolari au fost transferaţi fără autorizaţie corespunzătoare. Cazul a fost ulterior abandonat.
Sissoko a decis să-şi urmeze visul de a-şi întemeia o companie de transport aerian pentru Africa de Vest, pe care a numit-o Air Dabia, după satul din Mali în care se născuse. Totuşi, în momentul în care a încercat să cumpere două elicoptere folosite la războiul din Vietnam, oferind o mită de 30.000 de dolari unui funcţionar, acesta l-a raportat, iar Interpolul a emis un mandat pentru arestarea lui Sissoko. Acesta a fost prins în Geneva, unde încerca să deschidă un nou cont bancar.
Baba Sissoko a fost extrădat în S.U.A, dar nu a executat nicio zi de închisoare, deoarece a fost eliberat pe cauţiune, contra unei sumei de 20 de milioane de dolari, o sumă-record la acea vreme pentru statul Florida. Avocaţii săi au fost răsplătiţi cu automobile Jaguar şi Mercedes, achiziţii care, pentru Sissoko, erau la ordinea zilei. Acesta s-a remarcat, de asemenea, şi pentru acţiunile sale cartitabile. La un moment dat, el a donat 413.000 de dolari unei trupe de liceeni. Avocatul H. T. Smith îşi aminteşte că, într-o zi, l-a văzut pe Sissoko conducând prin cartier şi oferind bani oamenilor fără adăpost. „Mă gândeam că se aseamănă cu o variantă modernă a lui Robin Hood, deoarece nu înţeleg de ce ai fura bani pe care apoi să-i dai. Nu are sens”, spune acesta.
Banca din Dubai încă îl căuta şi voia ca africanul să plătească. Sissoko ar fi furat de la banca din Dubai echivalentul a 242 de milioane de dolari. El a fost judecat în absenţă în Dubai şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar Sissoko nu a ajuns niciodată la puşcărie deoarece între 2002 şi 2014 a fost un membru al parlamentului Mali, ceea ce îi oferea imunitate, iar în ultimii patru ani a fost protejat de autorităţile din Mali deoarece ţara nu avea niciun acord de extrădare cu nicio altă ţară.
Întrebat de BBC dacă mai este bogat, Sissoko a zis că nu mai este bogat, ci sărac. Sfidând Interpolul, Sissoko a fost 20 de ani „pe fugă”, risipindu-şi banii. Nu poate părăsi niciodată Mali, dar este un cost mic având în vedere că nu a petrecut nicio zi în închisoare deşi a furat 242 de milioane de dolari folosindu-se de magia neagră.