Mesaje de Suflet

Puștiul din „Karate Kid” este azi un bărbat frumos. Cum arată la 55 de ani

Puștiul din „Karate Kid” este azi un bărbat frumos. El a făcut furori cu ultima sa apariție. Arată incredibil de bine la 55 de ani

Puștiul din „Karate Kid”, actorul Ralph Macchio a devenit o adevărată legendă a aniilor `80 după apariția sa în filmul care l-a făcut celebru, însă acesta s-a transformat acum într-un bărbat frumos și extrem de admirat. Acesta a făcut furori la cea mai recentă apariția a lui în public.

Starul de la Hollywood și-a făcut apariția miercuri seara la lansarea filmului „Guardians Of Tthe Galaxy 2”, unde a devenit vedeta serii, deși nici măcar nu joacă în pelicula de acțiune, marca Marvel. Deși acesta a ajuns la vârsta de 55 de ani, el nu își arată deloc vârsta și și-a păstrat chipul de copil nevinovat, care l-a consacrat. Apariția lui a stârnit un adevărat iureș pe rețelele de socializare unde fanii i-au scris numai cuvinte de laudă.

„Ralph Macchio are 50 și ceva de ani, dar tot arată bine”, „Vreau să-i mulțumesc lui Ralph Macchio pentru că mi-a marcat copilăria și mi-a stârnit interesul pentru bărbații italieni”, „Ralph Macchio (The Karate Kid) are acum cu patru ani mai mult decât avea Pat Morita (domnul Miyagi) când a fost lansat filmul. Cum de arată așa tânăr”, au fost câteva dintre mesajele postate de fani.

Nu-și arată deloc vârsta
Ce-i drept, Ralph nu-și arată deloc vârsta și pare mult mai tânăr decât este. Filmul din 1984 „Karate Kid”, care l-a făcut celebru, a avut succes la nivel mondial, în care acesta a jucat rolul puștiului Daniel LaRusso, care era antrenat de expertul în arte marțiale Kesuke Miyagi, jucat de actorul Pat Morita, ca să se apăre de niște ticăloși locali.

Actorul este conștient că mulți oameni sunt impresionați de modul în care se menține și spune că acest lucru se datorează părinților lui de la care a moștenit gene bune.

Toată lumea face karate

După ce a făcut furori (ce-i drept, pe video iniţial), filmul a apărut prima dată în 1984 şi ulterior în 1986, urmat de o mare ratare în 1989. După 20 de ani, regizorul John G. Avildsen, deşi devenit o legendă pentru „Rocky”, a fost înlocuit cu olandezul Harald Zwart, lucru care s-a mai întâmplat o dată, în 1994, cu „Next Karate Kid”, în care Christopher Cain a luat-o pe Hilary Swank ca elevă a lui Pat Morita. Pelicula a circulat şi cu titluri alternative cum ar fi „The Kung Fu Kid” sau „Best Kid” în Japonia.

Din vechea poveste însă n-a mai rămas mare lucru, în afară de puştiul terorizat de nişte colegi violenţi şi de tentantul poster care stârneşte atât curiozitatea copiilor care habar n-au de original, cât şi a nostalgicilor, care vor avea un oarecare regret: odată cu dispa­riţia actorului Pat Morita a trebuit găsit un alt maestru, întruchipat de un Jackie Chan nu chiar foarte charismatic.

De data aceasta, puştiul nu mai este unul de origi­ne italiană, ci un amestec de afro-american cu rude în Indiile de Vest, sânge creol, portughez şi strămoşi evrei. Este vorba de Jaden Smith, fiul lui Will şi al Jadei (coproducători ai peliculei), pe care l-am des­coperit cu toţii alături de tatăl său „În căutarea fericirii”. Pentru personaj, şi-a strâns claia de păr în codiţe şi a demons­trat o excelentă condiţie fizică, plus şi ceva voce pentru melodia de la final, „Never say never”.

Deşi intriga este banală, cons­trucţia ingenioasă nu te lasă să te plictiseşti. La puţin timp după ce îi moare tatăl, Dre Parker, un băiat de 12 ani, părăseşte Detroit-ul pentru China, alături de mama sa, ţară unde ambii speră să înceapă o viaţă nouă. Nici nu ajunge bine şi îi pică cu tronc o chinezoaică violonistă, care însă are deja un pretendent, pe Chang, veşnic încrâncenat şi pus pe caftit (în plus, nici părinţii fetei nu mor de entuziasm pentru această nouă prietenie).

După ce încasează vreo două bătăi soră cu moartea, Dre are noroc de domnul Han, care-i devine mentor şi îl învaţă, cu răbdare, kung fu. Ba chiar, în amintirea lui Bruce Lee, îi dăruieşte o cămaşă în stilul idolului nemuritor.

Ceva mai complicat pentru noul venit este limba chineză, pentru că mai nimeni nu vorbeşte engleză, până şi indicatoarele fiind toate scrise cu ideogramele lui Confucius. Mai e şi uniforma, pentru care m-au trecut fiorii, cu tot cu cravata de pionier, care seamănă cu cea de şoim al patriei. Pregătirea are ca scop participarea la un campionat mult aşteptat, care cu siguranţă va trezi noi pasiuni pentru karate, sport deja introdus şi prin grădiniţe, unde nu lipsesc amatorii, ba chiar şi micuţele amatoare.

O parte dintre filmări s-au făcut realmente în China, unde descoperim, cu o oarecare ironie din partea realizatorului, că toată lumea face sport cu orice împrejurare. Fireşte că asta ne trezeşte alte amintiri de pe vremea lui nea Nicu, care ar fi vrut şi pe la noi, prin şcoli, să se înceapă şi să se sfârşească ziua cu gimnastică obligatorie, că aşa văzuse el pe continentul asiatic şi era convins că poate să impună astfel o disciplină şi mai severă.

De subliniat că Jackie Chan îşi face mai toate cascadoriile de unul singur, doar a pus din 1983 bazele unei firme care să-i asi­gure coregrafia în scenele de luptă. Micul Smith a încercat să-i imite miş­cările lui Chan, studiindu-le foarte atent, iar acesta, adesea, pe platou, a făcut şi pe interpretul, atunci când figuranţii băştinaşi nu înţelegeau limba lui Sha­kes­peare.

Pentru că trebuia totuşi şi o prezenţă fe­minină, rolul mamei i-a fost încredinţat lui Taraji P. Henson, actriţă şi cântăreaţă, nominalizată la Oscar pentru rolul din „Straniul caz al lui Benjamin Button”. Prenumele ei, Taraji şi Penda, sunt de origine swahili şi înseamnă spe­ranţă şi iubire. Ea are, la rândul său, un fiu, Marcel, născut în 1994, deci cu patru ani mai mare decât Jaden, pe care se laudă că îl creşte singură.

Loading...